
În ultima vreme avem la îndemână din ce în ce mai multe terapii complementare, care să ne susţină în restabilirea echilibrului interior. Una dintre cele mai profunde şi eficiente a fost descoperită de doctorul Edward Bach (1986-1936), un medic britanic homeopat. Dr. Bach a constatat că starea sufletească şi motivaţia sunt în strânsă legătură cu starea sănătăţii şi de aceea în procesul de prevenire şi vindecare ar trebui ca accentul să cadă pe suflet, minte şi emoţii.
Bolile de care suferim sunt în strânsă legătură cu tulburările emoţionale care au apărut în urma interacţiunii cu tot ce ne înconjoară sau a unor evenimente traumatizante din viaţa noastră. Uneori poate fi vorba şi doar de imperfecţiuni ale personalităţii. Toate aceste dezechilibre slăbesc sistemul imunitar şi vitalitatea, iar în acest mod se creează terenul ideal pentru boală.
Cum ajută?
Remediile Bach ne ajută să vindecăm corpul şi totodată să urcăm trepte ale evoluţiei sufleteşti pentru a ne putea manifesta la un nivel spiritual superior.
Viciile sunt preschimbate în virtute, emoţiile negative în emoţii pozitive, ne eliberează de măşti şi tipare comportamentale greşite astfel încât inima şi mintea să fie în armonie.
Se folosesc şi complementar şedinţelor de dezvoltare personală sau terapie psihologică, ajutând foarte mult în acest proces şi grăbind rezultatele.
Ce sunt si cum se administreaza?

Sunt nişte picături, fără miros şi fără gust, care se administrează intern. Se vor picura în orice băutură, de câteva ori pe zi.
Remediile florale pot fi luate ca tratament de sine stătător sau în alte cazuri în combinaţie cu alte tratamente alopate, homeopate sau naturiste.
Cui se pot administra?

Se pot administra de la nou născuţi la vârstnici, inclusiv femeilor însărcinate. De asemenea şi plantele şi animalele pot beneficia de această terapie.
Nu au niciun fel de contraindicaţie şi de aceea se pot folosi fără probleme oricui.
Pentru ce se pot folosi?

- eliminarea stresului
- suferinţe emoţionale provocate de către evenimente traumatizante
- recuperare emoţională după despărţirea părinţilor, decesul unei persoane dragi, şocuri, accident, abuz mental
- atac de panică, stări de frică, anxietate
- timiditate, lipsă încrederii în sine şi probleme de comunicare
- oboselă
- indecizie sau îmbunătăţirea capacităţii de decizie
- fobii
- tulburări obsesiv-complusive
- teama de eşec, de singurătate
- intoleranţă şi tendinţe spre critică
- perfecţionism
- eliminarea factorilor psihici care întreţin probleme de sănătate , inclusiv tulburări sexuale
- gelozie, neîncredere, suspiciune
- autoinvinovatire
- depresie, apatie
- coşmaruri, terori nocturne
- clarificarea scopului în viaţă
- neputinţa de a învăţa din greşeli
- nostalgie, regrete, gânduri ancorate în trecut
- regăsirea echilibrului interior